Dacă Ronaldo a fost cel care a adus victoria cu Barca, un alt portughez, Mourinho, a fost artizanul succesului. Unul căutat îndelung de „The Special One” în fieful catalan. A fost prima victorie a lui Mourinho pe arena Barcei, după nouă încercări.
Până sâmbătă, „Camp Nou” era un teren interzis pentru Mourinho. Deși a gustat și înfrângeri plăcute, precum eșecul care a calificat-o pe Inter în finala Ligii din 2010, antrenorul portughez nu ieșea deloc bine din deplasările pe terenul Barçei, indiferent de echipa pe care o antrena. Până sâmbătă, palmaresul său era de cinci eșecuri și trei egaluri, cu Chelsea, Inter sau Real Madrid. Ultima oară când Mourinho părăsea „Camp Nou”-ul victorios era în aprilie 2000, iar atunci portughezul nu era încă un tip „special”, ci doar secundul lui van Gaal pe banca…Barçei (1-0 cu Sevilla).
Mourinho, singurul antrenor care a câștigat „dubla” campionat-Liga Campionilor în același an, cu două echipe diferite (Porto în 2004 și Inter în 2010), poate să-și îmbunătățească recordul. După titlul ca și acontat cu Realul, „The Special One” are șanse și la finala Ligii din acest an, dacă întoarce miercuri rezultatul cu Bayern, de la Munchen (1-2).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER